Printre lucrările sale, un loc aparte îl ocupă „Scrisorile către Vasile Alecsandri”, o serie de epistole scrise spre sfârșitul vieții sale. Acestea oferă o perspectivă asupra moravurilor și datinilor istorice ale vremii.

Geneza „Scrisorilor către Vasile Alecsandri”

Ideea acestor scrisori a luat naștere într-o seară de iarnă, când Ion Ghica și Vasile Alecsandri își povesteau amintiri din tinerețe. Cei doi au decis să-și așterne pe hârtie aceste suveniruri sub formă de epistole intime, cu speranța că ele ar putea interesa și pe cei care nu au trăit acele vremuri. Deși Vasile Alecsandri a scris doar trei epistole, Ion Ghica a continuat cu perseverență, încurajat de poet, care aprecia „verva fericită” a autorului și îi intuia vocația epistolară.

Vasile Alecsandri a jucat un rol esențial în publicarea acestor texte. În 1880, el l-a informat pe Iacob Negruzzi că deținea primele epistole ale lui Ghica, descriindu-le drept „prețioase schițe de moravuri vechi și de datini istorice”. Aceste scrisori au fost publicate în revista „Convorbiri literare” între anii 1880 și 1884. Criticul literar George Călinescu a considerat „Scrisorile către Vasile Alecsandri” drept „muzeul Carnavalet al nostru”, subliniind valoarea lor documentară și culturală.

Fragmentul „Tunsu și Jianu” și contextul istoric

Un fragment notabil din aceste epistole este cel intitulat „Tunsu și Jianu”. Acesta relatează o întâmplare în care Ion Ghica îl cunoaște pe Iancu Jianu la moșia unde familia Ghica se refugiase din București, din cauza unei epidemii de ciumă. Autorul menționează că boala ar fi fost adusă de „muscalii sosiți de peste Dunăre”.

Fragmentul descrie o cină în aer liber, sub un stejar stufos, întreruptă de apariția lui Tunsu, un fost paracliser și țârcovnic, cunoscut pentru faptele sale de vitejie, comparabile cu cele ale lui Fra Diavolo. Tunsu îi cere tatălui lui Ghica să nu mai ia masa în acel loc, deoarece lumina lumânărilor le-ar putea stârni pofta „băieților” săi, sugerând riscul unor acte de tâlhărie. Cu aproximativ zece zile înainte, Tunsu jefuise moșia vornicului Tache Rallet, vecin și văr al familiei Ghica, lăsându-i pe acesta și pe soția sa doar în cămașă. În urma acestei „povețe amicale”, tatăl lui Ghica a ordonat stingerea lumânărilor și mutarea mesei. A doua zi, a fost construit un pavilion rotund, cu o singură fereastră spre apus, pentru a evita ca lumina să fie vizibilă de la drum și să nu mai „inducă pe băieți în ispită”.

Informațiile factuale principale provin din comunicările autorităților și relatările presei naționale.

Perspectivă locală

Pușa Roth, scriitoare, jurnalistă și redactor-șef al Editurii Leviathan, originară din Dâmbovița, a adus în atenția publicului aceste fragmente din opera lui Ion Ghica. Prin evocarea acestor texte, se subliniază legătura profundă dintre istoria locală a Dâmboviței și patrimoniul literar național, oferind o ocazie de a redescoperi personalități și evenimente care au marcat trecutul regiunii.